Am trait deznadejdea si am simtit epuizarea. Am cunoscut fundul sacului si m-am ridicat din groapa  simturilor, julindu-mi coatele.

Am crezut ca mi s-a intamplat o nenorocire atat de mare incat toata lumea v-a avea o urma de compasiune, indiferent daca ma iubeste sau nu.

Auzeam mereu in jurul meu “biata X ce barbat nenorocit are, sa nu-i dam prea mult de lucru, ca e nefericita si nu se poate concentra”, “biata Y are copil mic si n-are cine s-o ajute caci sotul ei e plecat la munca in strainatate, sa avem si noi grija sa nu aiba proiecte care presupun deplasari”, “biata Z, are rate uriase la banca, sa-i dam si ei o prima mai mare”. Si atunci gandeam ca X si-a ales singura barbatul, ca Y si sotul ei au hotarat ceea ce era cel mai bine pentru ei, ca pe Z n-a pus-o nimeni sa cumpere un apartament scump, dar mereu ma gandeam ca, pana la urma, daca Dumnezeu nu le-a dat intelepciunea de-a-si organiza viata, probabil ca trebuie ajutate. Eu m-am simtit mereu ajutata de soarta: mi-a dat 2 maini si doua picioare si mai ales un cap in perfecta stare de functionare. M-am simtit mereu protejata in momentele grave, importante ale vietii: sotul meu a fost si marea mea dragoste, copiii mei, desi au mostenit nu una, ci mai multe afectiuni neplacute, au fost dintre cele la care medicina are solutii…si as putea continua cu multe exemple. Dar atunci, in momentul in care tot castelul meu de fericire si speranta si-a pierdut turnul de echilibru, atunci am simtit …o uriasa nevoie de ajutor.

Ma asteptam atunci sa simt multi oameni alaturi de mine din pura compasiune omeneasca. Dar oamenii sunt la fel in fiecare secunda a vietii lor. Oamenii nu se schimba decat daca constientizeaza nevoia de schimbare. Cei predispusi la clevetiri, au continuat sa cleveteasca, cei ce se ocupa cu paiul din ochiul altuia au continuat sa o faca, cei pusi pe capatuiala n-au pierdut ocazia de a fi atenti cand las garda jos ca sa se infrupte…

Cand vecinul tau a pierdut pe cineva sau ceva important in viata lui, nu-l judeca pentru ca a avut o reactie sau alta,  nu-i da sfaturi daca nu ti le cere, nu te gandi cum sa intorci situatia in avantajul tau. Poarta-te cu el ca un parinte cu copilul lui: iubeste-l. Atat cat poti, atat cat esti in preajma lui. Daca nu poti face asta mai bine nu te duce langa el, nu-i vorbi, nu-l atinge. In momentele de suferinta cumplita, indiferent cum reactioneaza oamenii pe moment, orice om care pierde pe cineva sau ceva important din viata lui, sufera cumplit, in acele momente, omul e cu sufletul dezvelit.

Asa cum cei ce sufera arsuri si au pielea distrusa trebuie sa beneficieze de un regim special pentru ca se pot foarte usor infecta, lipsiti fiind de bariera naturala de protectie, exact asa un om care a pierdut pe cineva sau ceva important din viata lui este fara bariera sufleteasca de protectie.

Priveste-l ca pe un copil si iubeste-l… atat cat poti. Este singurul lucru de care are categoric nevoie.